Pentru această săptămână vă propunem un joc de antrenament ce poate fi realizat în procesul de antrenament pentru consolidarea conducerii mingii sau în partea de încălzire a antrenamentului.

Materiale necesare:

  • conuri, jalon cu vârf, mingi fotbal.

Descrierea jocului:

Se va realiza din conuri un dreptunghi cu lungimea de 15 metri și lățimea de 10 metri.

Pe fiecare latura va fi așezată o echipă, în mijlocul dreptunghiului va fi un jalon cu vârf.

Fiecare jucător va avea o minge iar fiecare echipă va avea un număr de la unu la patru.

Jucătorii vor efectua pe loc exerciții pentru simțul și controlul mingii, în momentul când antrenorul strigă un număr de la unu la patru, fiecare jucător din echipa respectivă va efectua conducerea mingii în linie dreaptă până la jalonul cu vârf. Conducerea mingii se va realiza dus-întors.

În momentul când antrenorul va striga:

  • nr.5 – toate grupele vor schimba locurile prin conducerea mingii spre partea dreaptă.
  • nr.6 – toate grupele vor schimba locurile prin conducerea mingii spre partea stângă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *