Un aspect vital în construirea unui model de joc este reprezentat de cunoștințele jucătorilor despre joc. Cu alte cuvinte, antrenorul trebuie să învețe rapid diferitele niveluri de înțelegere pe care jucătorii săi le au despre joc, precum și capacitățile și caracteristicile specifice ale acestora.
Jucătorii sunt principalii actori în joc, deoarece ei sunt responsabili de interpretarea acțiunilor care conduc echipa să joace într-un anumit mod.
Antrenorul trebuie să fie conștient de context și de nivelul de jucătorilor. De exemplu, antrenarea jucătorilor seniori nu este același lucru cu antrenarea jucătorilor mai tineri, după cum antrenarea jucătorilor internaționali nu este același lucru cu antrenarea jucătorilor amatori.
Modelul de joc trebuie să evidențieze și să pună în valoare cele mai bune caracteristici și capacități ale jucătorilor. Prin urmare, se recomandă că antrenorul să utilizeze strategii care să le permită jucătorilor să recunoască importanța anumitor acțiuni.
În consecință, construcția modelului de joc apare printr-un proces care implică antrenorul, jucătorii și echipa însăși.
În ceea ce privește din nou caracteristicile jucătorilor, aceștia trebuie să interacționeze în mod corespunzător cu principiile de joc și cu structura utilizată.
Un exemplu în acest sens de la José Mourinho (2003) provine din perioada în care a lucrat la FC Porto:
„Individualitatea, caracteristicile individuale ale jucătorilor sunt un factor foarte important. Avem unii jucători cărora le este mai ușor să preseze decât alții, pentru că se potrivește cu caracteristicile lor, natura lor”.
În ceea ce privește principiile de joc Mourinho (în Faria, 1999) afirmă:
„Le explic jucătorilor ce aș vrea ca ei să facă. Le ofer opțiuni în felul acesta îi fac să se simtă mai implicați, lăsându-i, de asemenea, să creeze noi soluții la problemele care apar în timpul joc”.
Este important să înțelegem că definirea și crearea unui model de joc, ar trebui să
nu fie interpretată prin faptul că jucătorii trebuie să acționeze ca nişte roboți, urmând un plan predefinit. Dimpotrivă, principalul scop al existenței unui model de joc este de a reduce incertitudinea jucătorilor, deoarece acest lucru va da acestora mai mult timp pentru a-și exprima creativitatea.
Potrivit lui Frade (Campos, 2007), acesta subliniază faptul că jocul „trebuie să se nască mai întâi în mintea jucătorilor”.
Este esențial că antrenorul să folosească strategii care să îi lase pe jucătorii să recunoască importanța unei anumite acțiuni, pentru că numai așa poate fi valorificat potențialul lor.(Guillherme Oliveira, 2006).
Frade (1985) adaugă că modelul de joc este o referință, ceva ce doriți să realiza, dar ar trebui să fie întotdeauna revizuit, deoarece este un proces care nu va fi niciodată finalizat.
În concluzie:
Întocmirea unui model de joc rezultă dintr-un proces de interacțiune între antrenor, jucători și echipa ca un întreg.
Jucătorilor li se oferă un set de acțiuni pe care ar trebui să le arate în timpul meciurilor.
Diferența dintre ceea ce antrenorul consideră că ar trebui să se întâmple, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv, și ceea ce se întâmplă de fapt în joc ar trebui să fie motorul întregului proces de antrenament.
Cu alte cuvinte, îmbinarea dintre acțiunile dorite și cele reale ar trebui să fie urmărită atât în antrenamente, cât și în competiții, meciuri. Acest lucru acționează ca o lumină călăuzitoare pentru construcția unui model de joc.
Modelul de joc joacă un rol esențial, atât în construcția unui stil de joc (inclusiv în dezvoltarea abilităților individuale ale jucătorilor), cât și ca punct de referință pentru evaluarea jucătorilor și a echipei precum şi performanțele jucătorilor.
După cum s-a menționat anterior, conceperea unui model de joc este puternic influențată de ideile antrenorului (Guilherme Oliveira 2004). Cu toate acestea, la fel de importantă este și capacitatea antrenorului de a pune în aplicare aceste idei. Este esențial să să se mențină compatibilitatea între toți factorii dați care influențează proiectarea unui model de joc.
Lasă un răspuns