Există o diferență uriașă între un copil care joacă fotbal pentru că iubește jocul și unul care joacă doar pentru a respecta indicațiile antrenorului. Primul caută soluții, experimentează și își asumă riscuri. Al doilea încearcă, de multe ori, să nu greșească.
În fotbalul juvenil, această diferență poate influența întreaga dezvoltare a unui jucător.
Creativitatea nu apare atunci când un copil primește permanent instrucțiuni despre unde să paseze, când să dribleze sau ce decizie să ia. Ea se dezvoltă atunci când copilul are libertatea de a observa jocul, de a interpreta situațiile și de a descoperi singur soluții. Uneori va reuși, alteori va pierde mingea, dar fiecare încercare poate contribui la formarea inteligenței sale de joc.
Din păcate, dorința de a câștiga meciuri îi determină uneori pe adulți să limiteze această libertate. Copiii sunt încurajați să joace simplu, să evite riscurile și să respecte indicațiile fără să le pună la îndoială. Pe termen scurt, echipa poate deveni mai organizată, dar pe termen lung există riscul de a forma jucători care așteaptă permanent soluțiile de pe margine.
Un copil care se teme să greșească va renunța treptat să mai încerce lucruri noi. Va prefera pasa sigură în locul unei acțiuni curajoase și va evita situațiile în care ar putea fi criticat. Astfel, frica începe să înlocuiască inițiativa, iar creativitatea pierde teren.
Poate că una dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța vine chiar din fotbalul de stradă. Generații întregi de jucători au crescut învățând să rezolve singuri problemele jocului. Fără indicații permanente, fără întreruperi la fiecare greșeală și fără un adult care să le ofere toate răspunsurile. Copiii experimentau, inventau reguli, încercau driblinguri și descopereau soluții prin joc. Nu fiecare acțiune era corectă, dar fiecare experiență le oferea ocazia să învețe ceva nou.
Fotbalul modern a adus metode de pregătire tot mai elaborate, însă există riscul ca, în dorința noastră de a organiza fiecare detaliu, să reducem tocmai libertatea care stimulează creativitatea. Uneori, cel mai valoros lucru pe care îl poate face un antrenor este să nu intervină imediat. Să observe, să ofere timp și să permită copilului să găsească singur răspunsul.
Aici intervine una dintre cele mai importante responsabilități ale antrenorului: să creeze un mediu în care disciplina și libertatea să existe împreună.
Copiii au nevoie de reguli, dar și de posibilitatea de a lua propriile decizii. Au nevoie de corectări, dar și de încurajări. Au nevoie de provocări, dar și de siguranța că o greșeală nu le va diminua valoarea în ochii antrenorului.
Un exercițiu bine organizat nu trebuie să ofere întotdeauna o singură soluție corectă. Dimpotrivă, cele mai valoroase situații de învățare sunt adesea cele în care copilul trebuie să aleagă între mai multe posibilități. Să decidă dacă pasează sau driblează, dacă accelerează sau păstrează posesia, dacă își asumă riscul unei pase verticale sau schimbă direcția atacului. În astfel de momente, jucătorul nu își dezvoltă doar tehnica, ci și capacitatea de a înțelege jocul.
De aceea, întrebările antrenorului pot deveni uneori mai importante decât indicațiile sale. În loc să ofere imediat răspunsul, poate întreba: „Ce ai observat?”, „De ce ai ales această soluție?” sau „Ce ai putea face diferit data viitoare?”. Astfel, copilul este încurajat să reflecteze asupra propriilor decizii și să devină treptat mai independent.
Iar în centrul acestui proces trebuie să rămână bucuria jocului.
Un copil care se bucură de fotbal va căuta mai des mingea, va încerca lucruri noi și va dori să petreacă mai mult timp pe teren. Această motivație interioară poate deveni unul dintre cele mai puternice motoare ale progresului său.
Bucuria nu înseamnă lipsa disciplinei, iar libertatea nu înseamnă absența responsabilității. Un copil poate învăța să respecte principiile tactice ale echipei și, în același timp, să își păstreze inițiativa. Poate înțelege importanța jocului colectiv fără să renunțe la personalitate. Poate accepta corecțiile antrenorului fără să își piardă curajul de a încerca.
De fapt, adevărata provocare a antrenorului nu este să controleze fiecare decizie a copilului, ci să îl pregătească pentru momentul în care va trebui să decidă singur.
Pentru că în timpul unui meci, atunci când mingea ajunge la picioarele jucătorului, antrenorul nu poate lua decizia în locul lui. Poate să îl pregătească, să îi ofere repere și să îl ajute să înțeleagă jocul, dar alegerea finală îi aparține copilului.
Poate că nu fiecare dribling reușit astăzi va conta peste zece ani. Nici fiecare pasă greșită și nici fiecare rezultat obținut la un turneu de copii.
Dar curajul de a decide, încrederea de a încerca și plăcerea de a juca pot rămâne alături de un copil mult timp.
De aceea, poate că întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem după fiecare antrenament nu este doar dacă jucătorii au executat corect exercițiile.
Ci și dacă au avut libertatea să gândească, să experimenteze și să se bucure de fotbal.
Pentru că un antrenor bun nu formează doar jucători care știu ce să facă atunci când primesc mingea. Formează jucători care au curajul să descopere singuri ce pot face cu ea.
Iar uneori, cea mai importantă contribuție a unui antrenor la dezvoltarea unui copil nu este răspunsul pe care i-l oferă, ci libertatea pe care i-o lasă pentru a-l descoperi singur.
Lasă un răspuns