Pentru această săptămână vă propunem un joc de antrenament ce poate fi realizat în antrenamentele specifice jocului de fotbal pentru conducerea mingii sau poate fi introdus în partea de încălzire a antrenamentului.

Materiale necesare:

  • conuri, cercuri, mingi fotbal.

Descrierea jocului:

Se va realiza un dreptunghi din conuri, în jurul acestui dreptunghi vor fi așezate cercurile.

Între cercuri vor fi jucătorii fiecare cu o minge în posesie.

Jucătorii vor efectua conducerea mingii, iar la fluierul antrenorului fiecare își va găsi un cerc.

Se pot impune variante de conducerea mingii:

  • doar cu piciorul drept;
  • doar cu piciorul stâng;
  • doar interior / doar exterior.

Jocul se poate juca și cu variante de menținerea mingii.

Progresia I a jocului

Jocul își păstrează aceleași reguli doar că antrenorul va striga acum culoarea unui cerc.

La auzul unei culori jucătorii se vor îndrepta în conducerea mingii spre cercul care are culoarea respectivă (pot fi mai mulți jucători la același cerc).

O altă variantă a acestui joc ar fi ca antrenorul să strige numere de la 1 la 4 iar jucătorii să efectueze diferite acțiuni pentru fiecare număr în parte:

  • nr. 1 – conducerea mingii înspre partea dreapta;
  • nr. 2 – conducerea mingii înspre partea stângă;
  • nr. 3 – așezare pe minge;
  • nr. 4 – conducerea mingii spre interiorul unui cerc.

Cum vi se pare jocul de antrenament mai sus descris?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *