Pentru această săptămână v-am pregătit un joc de posesia mingii, se va realiza o suprfață de joc 40 x 60 m, în cele 4 colțuri ale suprafeței se vor realiza 4 porți de 1 metru din conuri.

În mijlocul suprafeței de joc vor fi două porți de 1 metru puse spate în spate.

În interiorul suprafeței se va realiza un joc 7 vs 7, în momentul când o echipă realizează 10 pase consecutive poate să marcheze la una din porțile aflate pe suprafața de joc.

Golurile marcate vor fi contabilizate astfel:

  • un gol marcat la oricare din porțile aflate în colțul terenului va valora un punct;
  • un gol marcat la una din cele două porți aflate în mijlocul suprafeței de joc va valora două puncte.

Se vor realiza trei reprize a câte 8 minute cu pauză de 2 minute între reprize.